A existat o perioada cand Coreea era invadata de catre poporul chinez si cel japonez, iar multi coreeni erau luati ca servitori. In acea perioada, traia un tanar pe nume Choi Yong Sul, ce a fost luat de pe strada, impotriva vointei lui, de un comerciant japonez si dus in Japonia. Cu toata tristetea ce o purta in suflet, Choi Yong Sul isi alina suferinta in picturile si sculpturile ce reprezentau razboinici.
Calugarii care ingrijeau baietii au hotarat sa-l duca pe Choi lui Takeda Sokaku, cel care avea sa infiinteze scoala de Jujutsu Daito-Ryu Aiki-Jujutsu.
Takeda l-ar fi luat pe Choi ca servitor si i-ar fi schimbat numele intr-unul japonez - Tutujutu Yoshida. De-a lungul anilor, Choi a invatat Aiki-Jujutsu de la Takeda Sokaku. Multi istorici afirma ca Takeda l-ar fi adoptat pe Choi, insa acest lucru nu poate fi confirmat.
Exista si o legenda care afirma ca Takeda l-ar fi trimis pe Choi sa-i invinga pe cei care provocau la lupta pe practicantii de arte martiale.
In timpul calatoriilor lui Takeda Sokaku, Choi isi demonstra uneori eficacitatea in lupte, fiind si asistentul lui Takeda. Inainte de moartea sa, in 1943, Takeda l-a eliberat pe Choi din serviciul sau. La fel ca si alti coreeni, dupa terminarea razboiului, Choi a hotarat sa se intoarca acasa, in Coreea. Ajuns in Coreea, Choi si-a deschis un Dojong ( dojo ) si a inceput sa predea Daito Ryu, arta martiala din care s-a desprins Aikido si Hapkido.
Dintre elevii timpurii ai lui Choi, majoritatea aveau centuri negre in alte stiluri de arte martiale, precum Karate sau Judo. Nu este clar cine a inventat primul numele Hapkido, chiar daca multi au afirmat ca denumirea le-ar apartine ( HAP = armonie, KI = coordonarea corpului si mintii - energia, DO = calea ).
Multe lovituri din Hapkido se aseamana cu cele din Tae Kwon Do, insa niciunul dintre aceste stiluri de arte martiale n-au imprumutat lovituri de la cealalta, deoarece ambele stiluri de arte martiale s-au dezvoltat in aceeasi perioada. Cel mai probabil, aceste doua stiluri de lupta au cules tehnici de lovituri de la stilurile coreene reconstruite, cum ar fi Subak si Taekyon. In Tae Kwon Do loviturile se axeaza mai mult deasupra taliei, pe cand in Hapkido se prefera loviturile sub talie.
In Hapkido exista chiar si tehnici de dezarmare a unei persoane care tine o arma in mana, iar in ciuda faptului ca are o istorie vaga, Hapkido ramane una dintre cele mai favorite arte martiale din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu